Cum să faci bani din numerele de la loto fără să joci bilete la loto

   Tot mai multi români îşi încearcă norocul într-un nou sistem, care se bazează tot pe numerele extrase la loto. Mai exact, este vorba despre casele de pariuri, care au introdus posibilitatea de a se paria pe rezultatele tragerilor loto din aproape toată lumea: Europa, Australia şi America.

   Cât se poate câştiga din pariurile pe rezultatele de la loto

   Fiecare bilă are o cotă, în funcţie de tipul extragerii. De exemplu, cotele sunt mai mici la 6/49 (7,75), în timp ce la jocurile de 5/90, cotele sunt mai mari (16). Aşa că, dacă jucătorul ghiceşte două bile la o extragere cu cota 16, atunci câştigul său va fi de 16 x 16 x miza şi - pentru 10 lei "investiţi în noroc" - va câştiga 2.560 de lei.

 

   Casele de pariuri nu au voie să ofere cote pe rezultatele loteriei clasice româneşti

   Succesul acestei noi metode de a face bani "peste noapte" este explicat şi prin faptul că - la loteria clasică românească - variantele de joc au un preţ fix şi aduc un câştig doar de la minim trei numere ghicite.

În schimb, la pariurile care se fac pe extragerile de la loto, se poate juca inclusiv pe un singur număr, pe orice miză, în orice zi. Unele agenţii organizează pariuri pe trageri loto în fiecare zi, deoarece au zeci de loterii în oferte, astfel că extragerile pot avea loc zilnic.

(citeşte tot articolul pe http://stirileprotv.ro/)

Tags: